ERASMUS
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti, îşi propune să includă în strategia sa câteva obiective fundamentale, legate de aplicarea principiilor Cartei Universitare Erasmus, precum şi de preocupări mai vechi ale Universităţii, rezultând din aderarea la Declaraţia de la Bologna şi la alte documente de politică universitară europeană: adoptarea sistemului european de credite transferabile, promovarea mobilităţii profesorilor şi studenţilor, dezvoltarea evaluării şi acreditării, implementarea de cursuri comune, promovarea dimensiunii europene a procesului de învăţământ, creşterea atractivităţii învăţământului universitar, dezvoltarea educaţiei permanente, interacţiunea dintre educaţie şi cercetare – cu scopul final, acela al creării unui spaţiu universitar european şi, odată cu aceasta, a unei conştiinţe universitare europene, ceea ce duce, implicit, la crearea unor valori de cultură şi civilizaţie europeană. Universitatea face cunoscute principiile Cartei Universitare Erasmus şi ale Declaraţiei de Strategie Erasmus, prin următoarele acţiuni legate de implementarea programului Erasmus:
- Dezbatere în comunitatea academică a Cartei Universitare Erasmus şi a Declaraţiei de Strategie Erasmus;
- Organizarea de workshopuri cu studenţii Universităţii, la care sunt în mod constant invitaţi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Permanente;
- Organizarea unei secţiuni speciale în cadrul Simpozionului Strategii economice alternative, dedicate programelor şi strategiilor de educaţie europeană, în special Programului Erasmus;
- Publicarea pe web site-ul Universităţii a Cartei Universitare Erasmus, a Declaraţiei de Strategie Erasmus, a datelor legate de obţinerea Mobilipass, precum şi a măsurilor întreprinse de Universitate în sprijinul implementării acestora;
- Realizarea unor materiale publicitare pentru promovarea documentelor Programului Erasmus: postere afişate în sediile Universităţii şi în centrele de studii din ţară, vizibile pentru studenţi şi masteranzi şi o broşură de prezentare a programului. Deosebit de important, inclusiv în scopuri de pregătire universitară cu caracter aplicat, am iniţiat proiecte de seminar pentru studenţii de la specializarea Comunicare Socială şi Relaţii publice în urma cărora au rezultat materiale de excepţie ce au fost tipărite, afişate la sediu şi înmânate tuturor studenţilor şi masteranzilor sub formă de fluturaşi şi plinate;
- Includerea în planul de cercetare al Universităţii a unor teme de cercetare realizate în cooperare cu alte universităţi din spaţiul european, având ca scop conceperea unor cursuri comune pentru universităţi dintr-o anumită regiune (de exemplu, zona balcanică), precum şi a unor cursuri universitare general europene pe probleme economice, juridice, lingvistice, istorice etc.
Se va acorda o grijă deosebită acţiunilor de combatere a discriminării (egalitatea între sexe, integrarea studenţilor şi a cadrelor didactice cu dizabilităţi, potenţarea coeziunii sociale şi economice, combaterea prejudecăţilor şi atitudinilor xenofobe şi rasiste), plecând de la premisa că discriminarea este împotriva tuturor principiilor democraţiei şi a statului de drept. Acţiunile pe care Universitatea noastră le-a realizat sau care sunt în stadiile finale de proiectare şi realizare în această direcţie includ:
- Alcătuirea unui Cod de combatere a discriminării, în baza unei declaraţii de principiu în privinţa discriminării, ale cărei elemente constitutive se regăsesc în documentele definitorii ale Universităţii;
- Organizarea unor secţiuni speciale în cadrul Simpozionului anual Strategii economice alternative (noiembrie 2007) şi al Simpozionului anual Juridica (iunie 2007) privind problemele pe care le ridică discriminarea şi combaterea ei în lumea contemporană, în spaţiul european şi în mod special în România;
- Includerea în curricula universitară (Drept, Comunicare socială) a unor cursuri sau a unor capitole la cursurile de specialitate, vizând aspecte ale discriminării şi combaterii ei;
- Promovarea pe web site-ul Universităţii a Codului de combatere a discriminării;
- Acordarea de burse pentru studenţii de etnie rromă;
- Realizarea de materiale publicitare care să sensibilizeze faţă de problemele discriminării (realizate de asemenea în urma unor concursuri sau ca proiecte de seminar la specializarea Comunicare Socială şi Relaţii publice).







